Când copacul plâns o noapte
Stă-nclinat de-atâtea lacrimi îngheţate
E timpul ieşirii,
E timpul alinării.
Şi când sufli peste lacrimi
Şi îl scuturi de negreală
Fericirea se destramă
Şi te umpli iar de patimi.
Când priveşti copacii goi
Şi infriguraţi…
Atunci îţi simţi genunchii moi
Şi desfiguraţi…