Când Steaua peste loc apare
și împinge raza-și printre tot,
Lumina vizibil face totul, doar acum se vede Tot.
Pomii șubrezi, morți și vii
păzesc doar Râul vieții,
iar Lumina îi arată
adevărata față, a morții…
Nici Luna, stăpâna nopții,
mama tuturor nocturne,
nici Ea nu mai e mândră
în fața Stelei de Lumină.
Nori și stele, sunt doar ca să fie,
mare lucru nu înseamnă…
În spatele Stelei toate stau
umile, rupte din tot ce-i insignifiant.
Omu-i plin de pete, bube,
bolile toate-s prezente,
Floarea vieții se arată
uscată și-nfrigurată.
Cerul țipă de durere,
tot frumosul este fals
“Stingeți Lumina!”
– strigă norul la vederea Realității.